Am văzut în ultima perioadă cum tot mai multe persoane preferă să cumpere anvelope all season în locul celor de iarnă, respectiv vară. Trebuie să recunosc, din această categorie am făcut parte și eu până în urmă cu o săptămână.
Motivul pentru care preferam anvelopele all season nu a fost neapărat legat de preț, ci mai degrabă de comoditate: nu eram nevoit să le schimb în funcție de sezon și nici să îmi fac griji în ceea ce privește depozitarea lor. Mi-am dat însă seama, pe parcursul ultimilor ani, când am început să călătoresc tot mai mult prin țară, că au anumite limite. Ca o paranteză, am luat permisul în anul 2012 și până în prezent am depășit 100.000 km la volan.
Ziua în care am luat hotărârea de a lăsa comoditate la o parte și să pun siguranța mea pe primul loc a fost cea în care nici din a zecea încercare nu am reușit să înaintez pe un drum în rampă de la mine de la țară (s-a întâmplat în săptămâna în care am făcut multe drumuri aiurea din cauza celor de la RCS-RDS). Ce-i drept, a nins destul de mult în acea dimineață, și drumul este unul pietruit / de pământ, însă am mai urcat de o grămadă de ori acea porțiune de drum în condiții asemănătoare (sau chiar mai proaste) – diferența era că în acele dăți conduceam mașina tatălui meu, care era echipată cu anvelope de iarnă.
Mașina mea, echipată cu anvelope all season, s-a dovedit a fi destul de instabilă chiar și pe drum drept atunci când pe carosabil era așternută zăpada (am derapat de câteva ori și doar experiența m-a ajutat să o redresez la timp). Am observat că inclusiv vara erau puțin sacrificate performanțele mașinii și stabilitatea sa atunci când ploua. Și da, verific anvelopele de fiecare dată când plec la drum lung – presiunea a fost mereu la valorile recomandate, iar nivelul de uzură unul minim.
De ce să nu alegeți anvelope all season?
Sunt de părere că acest tip de anvelope reprezintă un compromis pe care niciun șofer nu ar trebui să îl facă. Chiar și specialiștii spun că este o alegere deloc inspirată, iar testele pe gheață confirmă acest lucru. Mi-a plăcut comparația făcută de Titi Aur în urmă cu câțiva ani la Digi24: „E ca şi cum ai încerca cu o haină subţire să o foloseşti şi iarna şi vara. Vara îţi va fi cald, iarna îţi va fi frig”.
Anvelopele all season sunt optimizate pentru a oferi o aderență acceptabilă atât vara, cât și iarna, fără a reuși însă să exceleze în nici una dintre cele două sezoane.
Din ce am observat eu, pe un strat de zăpadă care depășește deja 2-3 centimetri anvelopele all season nu mai oferă o tracțiune atât de bună și te vor pune serios în dificultate să ții mașina sub control – cel mai bun exemplu pe care îl pot da aici este situația mea de acum o săptămână, când nu reușeam sub nicio formă să înaintez pe acel drum în rampă. Nu trebuie să uităm nici de distanța mai mare de frânare, în comparație cu cea a anvelopelor de iarnă.
Un alt dezavantaj este uzura ridicată pe perioada verii atunci când temperaturile sunt ridicate, dar și faptul că și aici distanța de frânare tinde să fie mai mare decât în cazul în care am folosi anvelope specifice sezonului.
Ieși mai scump având două seturi de anvelope?
Nu chiar. Inițial o să ți se pară destul de mare investiția în două seturi de anvelope, mai ales dacă facem o comparație cu costurile pe care le implică cumpărarea unor anvelope all season. Cu toate acestea, pe termen lung o să observi că este mult mai economic să ai două seturi de anvelope pe care să le schimbi în funcție de sezon. Pe lângă asta, te bucuri și de o siguranță mai mare când te afli în fața volanului.
Cum este posibil ca, pe termen lung, să ieșim mai ieftin alegând anvelopele de vară și cele de iarnă, pe care să le schimbăm în funcție de perioada în care ne aflăm? După cum am spus și mai sus, anvelopele all season au o durabilitate mai scăzută, iar dacă mai includem în ecuație și folosirea lor pe întreaga durată a anului o să observăm că se vor uza mult mai repede. Așadar le vom schimba mult mai des.
Concluzii
Într-adevar, dacă alegi să cumperi un set de anvelope all season o să:
- scapi de bătăile de cap pe care le implică mersul la vulcanizare în fiecare primăvară și toamnă
- scapi de costurile pe care le presupun schimbarea anvelopelor și depozitarea acestora (dacă nu ai unde să le ții tu)
Chiar și așa, pe termen lung o să fii mai câștigat din punct de vedere al banilor cheltuiți alegând să cumperi un set de anvelope de vară și unul de iarnă. În plus, și acest lucru este cel mai important și ar trebui să te intereseze, performanțele mașinii și siguranța ta nu vor avea de suferit.
Salut. Concluzia ta nu este deloc una pertinenta!!!
1- Anvelopa de iarna are profil cu sens de rotatie iar cea all sezon este fara profil cu sens de rotatie. Acest tip de profil ajuta extrem de mult iarna si pe carosabilul umed!!! Acest detaliu reiese din pozele ce le-ai pus in articol.
2- Anvelopele all sezon au aderenta mult mai buna decat orice anvelopa de vara pe timp de vara. Aceasta datorita compozitiei mai moale a cauciucului. Intr-adevar datorita acestui fapt se uzeaza mult mai repede vara. Dar din punct de vedere al sigurantei sunt net superioare!!!
3-Din punct de vedere al sigurantei pe timp de iarna cele all sezon sunt mai putin eficiente decat cele dedicate ptr. iarna numai pe gheata!!! Dar diferentele sunt exrem de scazute in conditii de gheata pe carosabil.
Concluzia:
-daca faci mai mult de 15.000km. pe an folosesti iarna allsezon si vara de vara;
-daca faci sub 15.000km. pe an poti folosi linistit numai all sezon;
-daca esti o persoana extrem de performanta in ale sofatului sau ai bani inghesuiti prin buzunare foloseste cauciucuri dedicate iarna si vara.
Întregul articol este o părere personală, după cum se poate deduce din titlul pe care îl are. 🙂 Tot ce am scris este pe baza experienței pe care am avut-o cu acest tip de anvelope.
După doi ani în care am avut mașina echipată cu anvelope all season (perioadă în care am depășit cu mult 30.000 km, așadar peste 15.000 km / an) am hotărât să renunț la ele din cauza aderenței scăzute iarna pe porțiunile necurățate, cu zăpadă de câțiva centimetri (nu doar pe gheață! – acolo deja nu mai e vorba de „sunt mai puțin performante” – ci mult mai puțin performante).
Am spus și în articol, pe un drum în rampă, care nu a fost curățat, am avut probleme foarte mari în a înainta. Nu mai zic de distanța de frânare care este mai mare la anvelopele all season față de cele dedicate pentru iarnă – și nu cu puțin, cum zici tu (caută teste făcute, sunt o grămadă pe net și toate au aceeași concluzie). În plus, cum eu conduc mult, mai ales în perioada verii (și verile la noi sunt destul de călduroase), uzura anvelopelor all season este mai mare. Un alt motiv pentru care voi renunța la acest tip de anvelope.
Nu înțeleg exact logica celei de-a doua concluzii. Dacă faci mai mult de 15.000 km / an folosești iarna all season și vara anvelope de vară? Deci vorbim de două seturi de anvelope – nu ar fi atunci mai logic ca iarna să ai anvelope de iarnă în locul celor pentru întregul an? Dacă tot le vei schimba în funcție de sezon să fie măcar cele potrivite, că la sugestia ta deja s-a dus cel mai mare avantaj al anvelopelor all season, și anume că le poți folosi pe întregul parcurs al anului.
Nu sunt de acord nici cu ultimul punct al concluziei tale. După cum am spus în articol, dacă tragi linie la final, pe termen lung tot cam la aceleași costuri ajungi. Asta deoarece anvelopele all season o să le schimbi mai des, din moment ce o să le folosești tot anul.
Cat de des intalnesti situatii in care trebuie sa conduci pe drumuri in rampa si inzapezite?
Iarna trecuta in orasul unde locuiesc nici macar nu am avut parte de carosabil inzapezit.
Iernile au devenit blanda, cu zapada ce a devenit mai degraba exceptia si nu regula, deci anvelopele all seasons sunt chiar potrivite.
Sa inteleg ca singura diferenta au fost anvelopele, masina ta respectiv a tatalui tau erau acelasi model cu aceeasi motorizare si grad de uzura identic?!
Mașina mea, față de cea a tatălui meu, este mult mai nouă, mai puternică și gradul de uzură al cauciucurilor mașinii a fost la momentul respectiv unul minim.
Știu că nu e cea mai bună comparație (a fost ceva spontan, nu am avut în planuri să fac un „test”, așa s-a nimerit), însă restul experiențelor avute cu acest tip de cauciucuri au cântărit mult în decizia pe care am luat-o. După cum am și spus în comentariul anterior, cu aceste anvelope all season am mers peste 30.000 de km, perioadă în care mi-am dat seama că, cel puțin pentru mine, nu reprezintă cea mai bună alegere.
In toată acesta experienta pe care ai avut-o nu ai specificat un lucru important – calitatea anvelopei folosite (anvelopa bună – cost mai mare). Dacă te uiți pe testele efectuate cu anvelope le all seasons sunt unele mai bune decât cele de vară dar mai „slabe” pentru perioada de iarna și invers.
Nu știu de ce a intrat comentariul tău la spam, abia azi l-am văzut. 🙂
Anvelopele erau unele medii, cam ce își cumpără majoritatea. Ideea e că anvelope care să se descurce excelent atât iarna, cât și vara sunt mai greu de găsit, iar un compromis tot trebuie făcut undeva. Tot cea mai bună variantă rămâne folosirea unor anvelope dedicate pentru fiecare sezon în parte. Părerea mea.
Nu sunt de intru totul de acord cu parea ta si te inteleg la cat de putin ai circulat pana acum. 100.000 km sunt foarte putini pentru a avea o parere pertinenta, iar din acest punt de vedere esti la incepatori avansati daca pot sa spun asa. Dupa parerea mea conteaza foarte mult starea tehnica si greutatea autoturismului si mai apoi calitatea anvelopei. Calitatea anvelopei face diferenta. De ex. daca iei anvelope premium de la Michelin, Goodyear sau Continental o sa se comporte mai bine decat stifturile de 200 lei pe care le cumpara marea majoritate. Ca sa intelegi ce spun trebuia sa conduci cand nu prea erau pe piata sau abligatorii (2010-2011 nu mai retin exact) cauciucurile de iarna sau sa conduci un camion. Ce faci daca ai anvelope de 200 lei si le montezi la prima ninsoare, respectiv 15 nov. si toata iarna nu mai ninge si ai temperaturi de 10-15 grade(au fost atatea ierni), iar pe la sfarsitul lui februarie se pune serios pe nins? O sa ai o masina nesigura la temperaturi ridicate cu anvelope consumate cu performante scazute in cel de-al doilea sau cel mult al treilea an.
Inginerii de la Michelin sunt niste fraieri si romanii sunt destepti,toata Germania e plina de allseason din comoditate , nu din saracie si la masini de 70, 80 mii e,romanii cu loganu fac un compromis………
Nu ați spus niciunul despre situația în care conduci in decembrie la 15 grade și te prinde iarna in aprilie ! Am Logan 1.2 cu doua seturi de roti . Nu vă prins zăpadă cu cauciucurile de vara in aprilie ? Nu? Pe mine da! Și stau și mă gândesc , nu mai bine iau un set bun de cauciucuri allseqson și sunt pregătit în orice moment ? Adică eu oricum nu sunt pilot de raliuri și conduc preventiv mereu , incerc sa fiu atent , dar nu poți ști ce îți pregătește vremea ! Așa că hai sa ne gândim și din alt punct de vedere ! Allseason, pentru încălzire globală !