În ultimii doi ani am început să călătoresc tot mai des prin țară, iar drept urmare am și putut să „testez” pe propria piele mai multe pensiuni și hoteluri. La multe dintre ele voi reveni de fiecare dată cu plăcere (de exemplu Pensiunea Jojo, despre care o să vorbesc azi), însă altele au reușit să mă dezamăgească și să mă țină la distanță pe viitor (vezi Hotelul Diana din Băile Herculane).
În Băile Herculane am fost de multe ori, însă niciodată nu m-am oprit pentru mai mult de o zi. În urmă cu un an ne-am hotărât însă ca pentru câteva zile să explorăm mai bine această stațiune și împrejurimile (până la urmă chiar ai ce să vezi și chiar și aceste câteva zile nu sunt suficiente).
După o zi întreagă de studiat oferta de cazare în final am zis să alegem Pensiunea Jojo. Sincer nu știu să zic de ce am ales așa. Pur și simplu ne-a atras mai mult modul în care era prezentată pensiunea și numeroasele păreri pozitive ale clienților lor (în comparație cu celelalte hoteluri și pensiuni din Băile Herculane).
Ce mi-a plăcut la Pensiunea Jojo?
Am ales suita cu jacuzzi, la 440 lei / noapte. Aceasta este formată dintr-un hol, o cameră mare cu pat matrimonial și balcon, o cameră mai mică cu două paturi de o persoană (de asemenea cu balcon, separat de prima) și o baie spațioasă cu jacuzzi.
Alegerea făcută cu siguranță nu a fost una proastă, ci din contră – nu am regretat-o absolut deloc. De ce spun acest lucru? În primul rând pentru că m-a surprins intr-un mod plăcut curățenia pe care o poți observa la orice pas. Pentru mine acesta este un criteriu foarte important. În al doilea rând, mobilierul era nou, iar paturile foarte confortabile.
Dimensiunile camerelor au fost unele generoase – nu te făceau să te simți „la înghesuială”, cum am pățit la alte pensiuni / hoteluri în care m-am cazat. Baia nu a fost nici ea mai prejos – și aici am avut parte de un spațiu generos și curățenie, precum și de toate accesoriile necesare. Camerele au toate televizor, iar cea mare cu pat matrimonial este echipată și cu un aparat de aer condiționat. Mai adăugăm pe listă minibarul, uscătorul de păr și accesul gratuit la internet WiFi în întreaga clădire, semnalul fiind unul foarte bun.
Până acum cele 4 stele pe care Pensiunea Jojo le are pot spune că sunt binemeritate. Personalul este și el de nota 10. Foarte amabil și mereu dispus să te ajute. Ne-am simțit ca acasă. 🙂
Ah, am uitat să vă spun ceva. Sunt două corpuri de clădire, iar cea în care am fost cazați (deci cea de 4 stele) este situată în spatele curții, unde ai parte de o priveliște superbă. Tot aici se află și restaurantul. Curtea este una mare, iar aici găsim un loc de joacă pentru copii, o piscină (nu foarte mare, dar nici mică – suficientă pentru a te răcori în zilele toride de vară) și chiar niște broscuțe țestoase care se plimbă agale sau lenevesc la soare. Oaspeţii au la dispoziție, gratuit, inclusiv o sală de fitness.
Cealaltă clădire are rol de bază de tratament balnear, serviciile de tratament balnear specializat fiind oferite de doamna doctor medic primar, specialist in balneologie Mioara Guran (mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul pensiunii).
Mâncarea de la restaurant este una gustoasă
Nu am apelat la restaurantul Pensiunii Jojo foarte mult, iar asta pentru că eram mai mult plecați. Trebuie să spun însă că ne putem bucura de o mâncare gustoasă și destul de diversă, lucru de care m-am convins în urmă celor 2-3 mese luate aici. Mai merită precizat că restaurantul are o capacitate de 40-50 de locuri.
Priveliștea face toți banii
Deși am fost în vacanță, nu m-am putut abține și a trebuit să bifez măcar 2-3 ore de lucru pe zi. Nici nu am simțit cum au trecut, iar asta pentru că am folosit drept birou balconul, acolo unde m-am bucurat de o priveliște care mă ajuta să fiu mai productiv.
Ambele camere ale suitei sunt orientate către munții care pot fi admirați în toată splendoarea lor. Pentru un iubitor de natură, așa cum sunt eu, acest lucru reprezintă un foarte mare plus.
Ne vom mai întoarce la Pensiunea Jojo?
Răspunsul este cu siguranță DA! În cazul în care ne vom mai opri pentru câteva zile în Băile Herculane prima opțiune va fi mereu această pensiune. A reușit să mă cucerească inclusiv pe mine, lucru destul de greu de făcut. 😀
Pensiunea Jojo, Băile Herculane
Concluzie
Pensiunea Jojo din Băile Herculane este cu siguranță o opțiune la care voi apela de fiecare dată când mă aflu în stațiune și am nevoie de un loc de cazare. A reușit să îmi depășească toate așteptările.
Voi face o apreciere punctuala, reala si concisa.
1. Ospitalitate-nota 10.
2. Curatenie-nota 9
3. Confort-nota 10
4. Facilitati-nota 10
5. Personal-nota 10
6. Locatie-nota 10
7. Raport calitate/pret- nota 9,5.
Concluzie: No comment. Mi-a placut foarte mult si voi…apela in continuare la aceasta frumoasa pensiune.
Un reper pentru alte persoane care doresc sa petreaca clipe minunate in Baile Herculane
PROPRIETARI MINCINOSI SI FOARTE AROGANTI.
Locatie ce ne-a lasat un gust amar!
Inainte de a alege aceasta locatie, patronii au fost informati ca se intentioneaza a se sarbatori o frumoasa varsta de 50 de ani si grupul era format din 4 familii cu copii mici, iar telefonic au zis ca au ei muzica si ne vor oferi o seara de neuitat (asta chiar au reusit datorita arogantelor), insa… muzica ioc, dar noroc ca am avut o boxa portabila in masina incat sa ne mai descretim fruntile. Seara, am incercat sa nu „deranjam” patronii care erau in acel hol mereu si desi ne-au zis ca putem tine muzica pana la ora 23, veneau din 10 in 10 min sa dam mai incet acea boxa portabila (de parca venisem la inmormantare), pe un motiv mincinos invocat de ei, chipurile ca ar mai fi fost si alte familii cu copii mici, insa copii mici erau ai nostri, iar cele 2 familii care au mai fost in pensiune au fost solidari cu tentativa noastra de petrecere. Chiar ne-au sustinut, inclusiv personalul ne-a sustinut, insa nu depindea de ei.
La ora 23:30, dupa ce mai solicitasem umil sa ne aduca tortul de la bucatarie cu scopul de a mai taia o felie pentru o fata, am primit un raspuns extrem de arogant ca bucataria este inchisa si ar trebui si noi sa mergem la culcare. Recunosc ca am fost foarte dezamagit de acest raspuns si am atras atentia ca voi lasa o recenzie prin care sa transmit exact cum ne-am simtit, insa proprietarul cand s-a simtit incoltit ca as putea scrie ceva urat despre pensiune mi-a infipt mainile in gat si impunandu-mi sa strang „boarfele” si sa plec de pe proprietatea lui (daca nu aveam fetita de 5 ani cu mine, cu siguranta plecam in acea noapte). A doua zi, fiind constient de impulsivitatea de care a dat dovada, n-a mai fost nici urma de proprietari, insa nu am putut trece peste aceasta nefericita intamplare si am depus o plangere atat la politia din Baile Herculane cat si o sesizare la Protectia Consumatorului.
Acum ramanem cu speranta ca autoritatile competente sa-si faca datoria cu celeritate si acesti mosieri sa de-a dovada de educatie si bune maniere.