Sunt client al celor de la RCS-RDS de ani de zile (practic familia mea are contract cu ei din 2003), însă niciodată nu am fost mai nemulțumit ca acum. Am închis ochii destul de des de-a lungul timpului la problemele pe care le-au mai avut, dar nu mai pot să fac acest lucru și acum, după ce am fost pus pe drumuri timp de 3 zile consecutive și urmează să o fac și a patra oară (care sper că este cu noroc, dacă nu… „La revedere, RCS-RDS!”).
Ce s-a întâmplat de spun asta? După cum poate știți, eu sunt din Reșița, dar merg foarte des la țară (mai puțin iarna). Umbla de ceva timp vorba prin sat că „vor veni cei de la Digi să bage net”. Vestea m-a bucurat, pentru că îmi era destul de greu să lucrez la proiectele mele din online folosind telefonul drept modem (pe lângă traficul limitat, nici viteza nu era grozavă din cauza semnalului mai prost în zonă). Totul a devenit oficial în urmă cu câteva luni, atunci când băieții s-au apucat de treabă.
În luna decembrie, anul trecut, am semnat contractul pentru internet și televiziune prin cablu. Aveam deja de la Digi televiziune prin satelit (la care am renunțat din moment ce urma să bag prin cablu) și telefonie mobilă.
Am precizat chiar de la început că noi în perioada iernii nu stăm acolo și că am vrea să fim sunați înainte de a veni pentru instalarea și activarea serviciilor Digi.
Săptămâna asta am fost sunat luni să fiu întrebat dacă miercuri o să fie cineva acasă pentru că vor veni pentru instalare. Le-am spus că da, va fi cineva și că pot să vină liniștiți.
Uite programarea, nu e programarea
Ziua de miercuri a sosit, iar eu fiind la lucru l-am dus de dimineața pe bunicul meu la țară și urma să mă întorc după el atunci când era gata tot.
Vremea este „superbă” în această perioadă – ninsori, vânt, frig, drumuri care se vor a fi deszăpezite, dar nu prea sunt ș.a.m.d. Mă gândeam, totuși, că nu are cum să dureze atât de mult toată treaba și că la ora 17 vom fi deja acasă. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg însă.
Seara aproape a sosit și băieții de la RCS-RDS au început să își strângă „jucăriile” spunând că nu mai lucrează azi și că vor reveni mâine. Evident că bunicul meu le-a spus că el nu stă acolo și că a venit doar pentru ei deoarece a fost sunat că e programat azi. I-a rugat dacă poate mai lui să îi instaleze și activeze serviciile Digi ca să nu fie nevoit să mai facă un drum și mâine.
Discuția a decurs cam așa:
– Ne pare rău, dar dvs. nu sunteți programat astăzi.
– Păi cum? Că m-a sunat o doamnă luni și mi-a spus să vin astăzi că veți veni sigur.
– Nu știu cu cine ați vorbit dar uitați aici lista cu casele la care trebuia să mergem azi. Ne pare rău, reveniți mâine. Vă promit că mâine o să venim.
Pentru că nu mai aveam chef iar de o trezire aiurea cu noaptea-n cap pentru a-l duce pe bunicul meu la țară și eu să apuc să ajung la timp la lucru i-am sunat pe cei de la RCS-RDS ca să fiu sigur. Aveam un déjà vu în timpul discuției. Pe scurt, aceeași poveste: da, mâine o să venim.

Vine ziua de joi. Dimineața foarte devreme dau din nou o fugă la țară și mă întorc înapoi pentru a merge la lucru. Orele trec, iar bunicul meu deja începea să își piardă răbdarea. Pe parcursul zilei au fost multe telefoane date și rugăminți adresate celor de la Digi care tot treceau de sus în jos pe uliță, de la o casă la alta, ocolind-o mereu pe a noastră.
„Ne pare rău, nu sunteți programat astăzi”. Serios?! Din nou avem aceeași discuție?
Până la urmă un domn care părea mai de treabă (și pun accent pe „părea”) a promis că vineri o să vină 100% sigur, special pentru noi. Seara chiar suntem sunați de către un operator al celor de la RCS-RDS care și-a cerut scuze pentru situația creată și ne-a promis că vineri la ora 11 vor fi la noi 100%. Pentru că nu mai avea rost să se întoarcă la Reșița, bunicul meu a rămas peste noapte acolo.
A treia zi oare e cu noroc? Deloc!
Vineri. Ora 11. Întreaga poveste se repetă. Nu a venit nimeni să ne bată la poartă – toți angajații Digi merg la casele din vecini. Deja am rămas singurii la care încă nu au apucat să vină.
Oare există cineva căruia nu i-ar fi crescut tensiunea instant într-o astfel de situație? Văzând că tot trec de sus în jos pe la case îl oprește pe unul dintre ei și îl întreabă când vor veni și la noi că am fost deja puși trei zile la rând pe drumuri degeaba. Se uită pe foaie și spune că nu ne vede niciunde.
– Îmi cer scuze, dar nu văd numărul casei dvs. niciunde. Nu cred că sunteți programat astăzi.
– Cum?!
– Sigur vi s-a spus că venim vineri?
– Nu! mi s-a spus că veniți miercuri. După aceea mi s-a spus că joi ajungeți, pentru ca în final să promiteți că vineri o să fiți la ora 11 la noi.
– Îmi pare rău. Noi doar primim lista cu casele unde trebuie să mergem și atât.
– …
Nu mai era nimic de spus. Cuvintele au dispărut pur și simplu și gandurile zburau către reziliere. Bunicul meu chiar a adus vorba de asta în discuția de mai sus și domnu’ respectiv a spus că e păcat să facem asta fiind clienții lor de ani de zile. „E păcat, dar tot păcat e și să vă comportați așa cu cei care v-au fost clienți încă de la început”.
Când miercuri devine, pe rând, joi, vineri și… luni
M-am dus din nou la țară pentru a-l aduce înapoi la Reșița. Deja nu ne mai păsa dacă vin sau nu. Să mai aștepte și ei după noi, vorba aia. În drum spre casă sună telefonul. Chiar mă găndeam că ar fi culmea să fie chiar ei și să spună că au ajuns.
– Bună ziua! Mă numesc X, sunt de la RCS-RDS. V-am sunat să vă spun că luni vor veni băieții pentru a vă instala și activa serviciile Digi. Să încercați să fiți acasă între orele 11 și 15.
Sincer, în momentul de față cuvintele sunt de prisos. Luni va fi a patra oară când voi fi pus pe drumuri. De data asta sper că o să fie cu folos, deoarece dacă aud din nou „nu sunteți programați azi” o să reziliez contractul fără să mai stau pe gânduri. Nu are rost să mai tolerez modul în care pur și simplu și-au bătut joc de timpul nostru, pe lângă banii cheltuiți pe atâtea drumuri făcute complet aiurea.
UPDATE:
Până la urmă luni au reușit să ajungă și la mine băieții de la Digi. Se pare că de data asta s-au ținut de cuvânt, deși preferam să o facă de prima dată și să nu mai fiu pus pe drumuri atâtea zile la rând.
Salut!Cât timp ai așteptat pentru instalarea serviciilor Digi?.Adică in cât timp după ce ai semnat contractul au venit?
Salut! În luna noiembrie a fost semnat contractul, iar la începutul lunii ianuarie au venit.
Sunt din Baia Mare,aștept de o luna să mi instaleze internet și cablu ,tot amânați , telefoane ,nervi și tot așa ,contractul semnat și nimic ,până la urmă anulez contractul și caut alții mai promti ,f f f neserioși ,pe banii mei sa și bata joc