„Oh, Ramona!” – review – cum mi s-a părut filmul bazat pe cartea „Suge-o, Ramona!”

Săptămâna trecută am fost la avanpremiera filmului „Oh, Ramona!”, de care e imposibil să nu fi auzit ținând cont că în ultima lună acesta a fost intens promovat în mediul online. Filmul este o ecranizare a romanului „Suge-o, Ramona!”, așadar sunt șanse destul de mari ca el să fie mai mult pe placul celor care au citit cărțile lui Andrei Ciobanu.

Mă număr printre cei care au citit atât „Suge-o, Ramona!”, cât și „Suge-o, Andrei!”, ambele cărți reușind să îmi lase o impresie bună prin modul în care este spusă povestea și cum reușesc să îți pună zâmbetul pe buze (de menționat că sunt potrivite pentru cei care doresc să citească ceva ușor). Am așteptat deci cu destul de mare interes apariția filmului în cinematografe.

Trebuie spus chiar de la început că „Oh, Ramona!” explorează provocările adolescenţei, iar ca public țintă îi are tocmai pe adolescenții dornici de un film ușor care să îi facă să râdă (și, de ce nu, să conțină scene în care unii dintre ei să se regăsească). Voi ține cont de aceste lucruri pe parcursul review-ului, încercând să nu fiu foarte critic și vehement în exprimare (deși îmi va fi cam greu).

Povestea filmului „Oh, Ramona!” este una haotică pentru cei care nu au citit cartea

„Oh, Ramona!” este o comedie regizată de Cristina Jacob (pe care o știi probabil datorită filmelor Selfie și Selfie 69, ele fiind bine primite de public), aceasta avându-l în prim plan pe Andrei (Bogdan Iancu), un licean timid, cam tocilar și virgin, care are parte de prima sa poveste de dragoste neîmpărtășită. Chiar din debutul filmului el încearcă să o cucerească pe Ramona (Aggy K. Adams), cea mai atrăgătoare fată din liceu, fără prea mult succes însă, reușind doar să se facă de râs la o petrecere.

Este respectată rețeta filmelor de acest gen, așadar în momentul în care Andrei ajunge, ca prin minune, în situația de a o avea în sfârșit pe fata visurilor lui acesta reușește să o lovească fix în orgoliu refuzând-o chiar în timp ce ea se dezbrăca și stătea deasupra sa. Da, clișeele nu lipsesc, dar parcă au și ele farmecul lor uneori – până la urmă nu este un film care se vrea a fi o capodoperă, ci unul care să te facă să râzi, să te relaxeze și să îți ofere o stare de bine. Reușește? Da, în mare parte.

Pe parcursul filmului o să avem parte de suprapunerea a două povești de dragoste separate, una cu Ramona (fata „cool” și atrăgătoare din liceu, de care Andrei a fost îndrăgostit de când se știe) și una cu Anemona (Holly Horne), alături de care trăiește o poveste de dragoste intensă și nebunească. Urmărim așadar transformarea lui Andrei dintr-un adolescent timid și virgin într-un adult nehotărât care trebuie să aleagă între două fete.

Trebuie spus că povestea este puțin haotică pentru cei care nu au citit cartea, iar secvențele se succed uneori fără a urmări o anumită logică. În schimb, persoanele care au citit ambele cărți ale lui Andrei Ciobanu nu vor avea nicio problemă în a înțelege exact ce se petrece pe ecran (doar sunt deja familiarizați cu experiențele prin care trece protagonistul).

Actori

Prestația actorilor este una medie, însă acest lucru nu strică farmecul unui astfel de film. Am remarcat în special modul în care interacționează actorii de diferite naționalități, distribuția fiind una aleasă destul de bine de către Cristina Jacob. În schimb nu pot spune că personajele sunt foarte bine schițate, iar la o primă vedere povestea nu pare să evolueze ținând cont de trăsăturile acestora (pe scurt, nu prea s-a luat în calcul dacă personajele chiar s-ar comporta astfel în diferitele situații la care sunt expuse în film).

Un lucru care pe mine m-a amuzat teribil a fost faptul că, filmul fiind în engleză, vocea unor actori a fost dublată (aici îi putem da drept exemplu pe Andrei Ciobanu, Smiley și Gina Pistol). Poate că unele persoane nu vor observa acest lucru, însă altele cu siguranță da.

Ce mi-a plăcut și ce nu la film?

Trebuie să recunosc, am fost surprins într-un mod foarte plăcut de modul în care a fost filmat „Oh, Ramona!”, precum și de montajul video. Efectele din film reprezintă un plus și ne vor face să îi acordăm șansa de a fi văzut până la final.

Metaforele vizuale își vor face prezența de multe ori pe parcursul filmului. Fructele sunt folosite din plin în film, ele reușind să se joace cu imaginația privitorului atunci când înlocuiesc scenele explicite. De exemplu, când personajele fumează iarbă țigările sunt înlocuite cu banane (la fel ca în carte de altfel). Mai adăugăm pe listă o orhidee cu piercing, un papaya zemos, șampanie „agitată” și miere, care cu siguranță îți dai seama în ce contexte sunt folosite.

Ce nu mi-a plăcut? Finalul a reușit să mă lase cu gura căscată. Din păcate nu într-un sens bun. Sunt de părere că nu are nici o logică și că mai bine se renunța la această ultimă secvență a filmului.

Nu mi-a plăcut nici dialogul care de multe ori părea forțat și prezentarea unor situații aleatorii fără a fi legate între ele. După cum am spus deja, pentru cei care nu au citit cartea povestea poate fi una destul de haotică și uneori chiar plictisitoare. Unele glume te vor face să răzi, dar în același timp „Oh, Ramona!” conține și destul de multe glume previzibile, care au tot fost folosite de-a lungul timpului în filmele de acest gen.

Merită văzut?

„Oh, Ramona!” este un film bun de văzut într-o seară de weekend alături de prietenii tăi și… cam atât. Nu aduce nimic nou, dar cu toate acestea reușește să se bucure de un mare succes în România, în mare parte datorită faptului că este o ecranizare a cărții lui Andrei Ciobanu, „Suge-o, Ramona!”, dar și pentru că abordează teme pe gustul spectatorilor tineri şi foarte tineri.