Spovedania unui preot ateu, de Ion Aion – recenzie – câteva păreri despre cartea care a reușit să adune numeroase critici

Am tot auzit în ultima perioadă vorbindu-se despre „Spovedania unui preot ateu” însă nu i-am dat o foarte mare importanță din moment ce aveam deja pe listă alte cărți pe care voiam cu ardoare să le citesc. Am avut însă ocazia să o răsfoiesc puțin, iar după doar vreo 5-10 minute în care am citit câteva fragmente din ea am zis că trebuie neapărat să o cumpăr și eu .

Așa cum era de așteptat, „Spovedania unui preot ateu” a reușit să adune numeroase critici din partea celor care nu pot să vadă dincolo de credința lor și inclusiv din partea BOR ori anumite publicații. Pe mulți i-a deranjat tonul cărții, modul în care autorul descrie întâmplările și oamenii cu care a interacționat acesta în anii preoției.

De cealaltă parte se află cei care au savurat experiențele redate cu umor de către autor și au avut doar aprecieri la adresa cărții. Adevărul este că Ion Aion (care, apropo, nu este numele său adevărat, ci doar un pseudonim) persiflează modul în care personajele sale trăiesc încercând să descrie cât mai bine greutățile prin care trece un preot dintr-un sat, lovindu-se zilnic de răutatea și alcoolismul oamenilor. Este abordată inclusiv tema religiei și a credinței, paginile respective reușind să ne facă să vedem cu alți ochi lumea care ne înconjoară.

Este o meditație provocatoare pe tema condiției umane, dar și o căutare a divinului, a credinței, dincolo de superstiții, dincolo de dogme, dincolo de orice religie instituționalizată.

În cazul în care vrei să citești cartea crezând că ea conține denunțuri și critici directe aduse bisericii, află că lucrurile nu stau deloc așa. „Spovedania unui preot ateu” este o carte care ne va face să ne gândim serios asupra condiției umane. Ne va determina să vedem religia și credința dintr-un alt punct de vedere și ne va învăța că între cele două noțiuni există o diferență destul de mare.

Religie vs. credință

Ion Aion ne spune că a reușit să înțeleagă că religia și credința sunt două lucruri diferite și că a luat hotărârea ca el să predice doar despre cel din urmă, lăsând la o parte religia. Cum a reușit să predice fără religie? Ne spune chiar el, în carte: „Mai întâi am căutat să nu mai amintesc de draci înaripați care zboară peste tot în jurul nostru ca wifi-ul de la internet și despre nespus de multe altele, pe care abia mă abțin să nu le înșir aici”.  În ceea ce privește diferențele dintre religie și credință, acestea sunt exemplificate de către autor în paginile 37-38.

Religia este o teorie, o sumă de idei mai mult sau mai puțin valoroase; credința este o trăire personală, uneori nespus de prețioasă pentru bietul om care nu mai are nicio altă speranța în afară de ea. Religia este exterioară; credința, lăuntrică omului. Religiile sunt diferite între ele, vechi sau foarte vechi. Credința este cam aceeași indiferent de apartenența religioasă, se naște și moare odată cu fiecare credincios.

……….

Credința este un anticorp dezvoltat de creierul uman, un medicament de care mulți încă au nevoie, o morfină gratuită care face rahatul vieții mai comestibil și moartea mai arătoasă, adică are beneficii sociale incontestabile. În schimb, religia e prospectul pe care nu îl citește nimeni. Iar dacă vreunul își aruncă ochii pe el, se-ngrozește de ce scrie acolo și caută numaidecât să reducă ori să schimbe tratamentul. Între religie și credință există un raport de invers proporționalitate: cu cât devine cineva mai credincios, cu atât îi pasă mai puțin de conținutul religiei sale; și, invers, cu cât cunoaște mai bine conținutul propriei religii, cu atât îi va fi mai greu să creadă în ea.

„Spovedania unui preot ateu” este o confesiune a autorului care lasă impresia că are nevoie să fie ascultat după ce ani la rând el a fost cel care făcea acest lucru cu enoriașii săi, care veneau la spovedanie. Umorul negru va reuși să îți smulgă multe zâmbete, dar în același timp cartea te va provoca să găsești anumite răspunsuri cu privire la religie, credință, divin și condiția umană.

Spovedania unui preot ateu - cuprins

Umorul negru nu lipsește

Cartea o putem împărți în două părți destul de diferite ca abordare. Începutul este unul extrem de bun, evenimentele fiind povestite apelând la un umor negru care cu siguranță îți va pune zâmbetul pe față chiar din debutul cărții („Babele sunt moartea mea!” aceasta este prima propoziție pe care o vei citi atunci când deschizi cartea) și scoate la iveală viața la sat exact așa cum este ea. În a două parte a cărții însă… autorul a ales să apeleze la ficțiune într-o proporție destul de mare, unele fragmente făcând ca aceasta să fie una fantastico-ireală. Chiar și așa, interesul cititorului de a afla deznodământul se menține până la final.

M-am mai zgâit așa în oglindă până când a venit dascălul, un bețivan bătrân care nu merită descris, deși cred că deja am zis totul despre el. Apoi am plecat la înmormântare, bântuit de o presimțire rea sau doar de ger.

– Dascăle, hai să o îngropăm și pe mamaia Filofteia!

– Gata, părințele.

– Repejor ca de obicei, că murim pe frigul ăsta.

– Gata, bre.

……….

Groparii dau drumul puțin câte puțin la șufe, coșciugul se leagănă lin prin aer, un zbor în groapa morții. Peste o clipă, lui Micu ii alunecă piciorul din faţă, proptit în pământul proaspăt şi moale de la marginea gropii. Centrul de greutate i se dereglează şi simte cum puterea morţii îl trage de funie înăuntru, cu forţa cumulată a gravitaţiei, a unui cadavru îmbălsămat şi a unui coşciug din lemn masiv. Dă drumul la bețe şi ţipă. Sicriul cade cu capul în jos, capacul sare într-o parte şi mamaia Filofteia o zbugheşte cu ţeasta în peretele gropii, zâmbind în continuare netulburată. Micu flutură de câteva ori din mâini deasupra hăului. Imediat, convins că omul nu ştie să zboare, se năpusteşte peste moartă chiuind şi înjurând. De jos, Filofteia îi aşteaptă bucuroasă îmbrăţişarea. Micu se fereşte îngrozit, cade ca mâţa, cu toate membrele pe capacul instabil, capacul fuge într-o parte, până-n peretele lateral, şi-l răstoarnă pe Micu bot în bot cu moarta rânjită.

Cine este Ion Aion?

După cum am spus deja, Ion Aion este un pseudonim sub care se ascunde un tânăr (fost) preot, doctor în teologie și profesor de Seminar. Absolvent de Teologie și de limbi clasice, profesor de greacă veche, traducător publicat de Patriarhia Ortodoxă Română în cadrul prestigioasei colecții „Părinți și Scriitori Bisericești”, doctorand în studii literare și culturale, a slujit timp de 11 ani la diferite parohii din județele Buzău și Vrancea. Este vorba de Ilie Toader, care de la lansarea cărții a acceptat să apară pentru prima oară în fața unei camere de filmat și să-și argumenteze decizia aici.

Oare chiar există preoți atei? Este o întrebare pe care și-o pun destul de multe persoane. Cu siguranță răspunsul este da, iar această afirmație o fac văzând ce se întâmplă în Facultățile de Teologie de la noi, lucruri pe care le poți afla mai ales dacă ai cunoștințe care le frecventează. Nu sunt puține cazurile în care unii ajung preoți doar pentru că le place acest statut și beneficiile care vin odată cu el. Ion Aion însă ne arată că nu este totul roz în această „meserie” și că lucrurile pot lua o întorsătură neașteptată.

Câteva cuvinte de final

Sunt de părere că „Spovedania unui preot ateu” este o carte care merită citită datorită modului în care ne face să ne punem mai multe întrebări legate de condiția umană, religie și credință, încercând de asemenea să ne determine să găsim și răspunsuri la toate aceste întrebări. Umorul la care apelează autorul în încercarea de a prezenta lumea în care acesta a trăit ca preot timp de 11 ani este un alt motiv pentru care merită să o citești.

De unde o cumperi?

Cartea poate fi găsită cam în orice librărie, iar dacă vrei să comanzi online eu îți recomand următoarele magazine:

Spovedania unui preot ateu - Ion Aion
Spovedania unui preot ateu, de Ion Aion
  • Cât de mult mi-a plăcut?
4

Concluzie

Prin modul in care este scrisă cartea, „Spovedania unui preot ateu” a reușit să mă facă să îmi pun o serie de întrebări legate de credință și religie, precum și de condiția umană, iar interesul pentru a afla deznodământul s-a menținut până la final, chiar dacă spre sfârșit autorul a transformat povestea în una fantastico-ireală. Datorită acestor lucruri consider că este o carte care merită citită.

    1. Diana Popa 14 august 2018
    2. Diana Popa 14 august 2018
    3. Diana Popa 14 august 2018
    4. Adina T. 3 noiembrie 2018
    5. Kovacs Stefy 5 noiembrie 2018

    Add Your Comment