După cum am spus și în review-ul ochelarilor Shinecon 3D VR nu sunt un mare fan al realității virtuale, sau cel puțin nu în forma sa de acum. Acest lucru nu m-a împiedicat însă să testez mai multe modele de ochelari de realitate virtuală, dintre care și Star VR Box 3D LP-VR012, despre care voi discuta mai multe în acest review.
Deși au fost făcute progrese în ultimii ani în ceea ce privește conținutul VR, nu pot spune că acesta este unul foarte bogat. Eu personal nu am folosit ochelarii VR decât pentru a mă uita la câteva clipuri de pe YouTube, porn materiale educative și pentru a mă juca mici joculețe. Pe scurt, după câteva ore de utilizare aceștia au sfârșit prin a aduna praful în dulap..
Deși nu sunt mare fan, am ales totuși să cumpăr ochelarii Star VR Box 3D LP-VR012, iar asta pentru că sunt în momentul de față (din câte am văzut eu) cea mai ieftină opțiune pe care o avem la dispoziție dacă vrem să ne jucăm puțin cu această tehnologie. Dacă mai țin bine minte, i-am luat din Timișoara, de la Auchan, plătind importanta sumă de 30 de lei. În acești bani pot spune că este o alegere foarte bună pentru persoanele care vor să vadă și ele cum stă treaba cu „realitatea virtuală”.
Cum mi se par ochelarii Star VR Box 3D LP-VR012?
Nu sunt foarte multe de spus despre Star VR Box 3D LP-VR012. Avem în față o pereche de ochelari virtuali care se fac remarcați în primul rând datorită prețului foarte mic pe care îl au, el învârtindu-se de foarte multe ori în jurul sumei de 30 – 40 de lei (variază de la un magazin la altul, precum și în funcție de ofertele derulate). Îmi place faptul că materialele care stau la baza acestor ochelari sunt unele care lasă senzația că sunt destul de rezistente, chiar dacă vorbim de plastic.
Design-ul putem spune că este unul clasic. În partea de sus se află butoanele care ne permit să reglăm distanța dintre lentile, precum și distanța acestora față de telefon, astfel încât imaginea să se vadă cât mai clar (este un avantaj și pentru persoanele care poartă ochelari), iar pe partea din față a ochelarilor găsim o „ușiță” care ne va permite să folosim camera telefonului în anumite aplicații care cer acest lucru. În lateral se află găurile pentru a putea conecta căștile la telefon sau încărcătorul.
În timpul folosirii lor pe perioade mai lungi de timp, ochelarii de realitate virtuală Star VR Box 3D LP-VR012 s-au dovedit a fi destul de confortabil, ei neavând o greutate foarte mare. Cureaua ajustabilă îi fixează destul de bine, dar dacă nu suntem neatenți și facem mișcări mai bruște riscăm să ne „zboare” de pe cap.
Cât de bine stă telefonul în acești ochelari VR?
Smartphone-ul nostru stă destul de bine fixat în Star VR Box 3D LP-VR012, fiind șanse nule ca acesta să cadă din carcasă. Lucrurile se schimbă însă atunci când vrem să îl scoatem, în sensul că e bine să avem puțină grijă, astfel încât să nu ne „zboare” telefonul pe jos. Era să pățesc acest lucru de câteva ori.
Legat de compatibilitate, aici merită menționat că acești ochelari VR pot fi folosiți cu smartphone-urile care au ecrane cu diagonala cuprinsă între 3.5 și 6 inch, dar eu recomand să fie vorba de un ecran de cel puțin 5 inch. De ce? Pentru că în caz contrar marginile tind să fie destul de vizibile, lucru care va strica din experiența finală a noastră. Eu i-am folosit cu un telefon LG G3 care are diagonala de 5.5 inch și am fost mulțumit de experiența VR avută.
La ce preț găsim Star VR Box 3D LP-VR012?
Pot spune că am rămas puțin uimit de cât de mult variază prețul acestor ochelari de realitate virtuală. După cum am spus chiar în debutul acestui review, eu am dat pe ei 30 de lei, dar unele magazine îi listează la un preț chiar și de peste 100 de lei. În acest din urmă caz eu vă recomand să spuneți pas.
- eMAG – vezi aici preț actualizat
Note & Concluzii
Concluzii
Sunt de părere că la cei 30 de lei pe care i-am dat pe ochelarii de realitate virtuală Star VR Box 3D LP-VR012 am făcut o alegere foarte bună. Îi recomand? La acest preț cu siguranță da. Chiar și dacă prețul urcă la 50 de lei tot îi consider o achiziție bună. Dacă însă sare peste… Pas!