Mă trezesc și mă uit la ceas. Este ora 10 și ceva, în condițiile în care mi-am pus ceasul să sune la ora 8, pentru a mai apuca să trec o dată prin materia pe care am lăsat-o la final, crezând că o stăpânesc bine. Se simte oboseala acumulată în urma nopților nedormite în încercarea de a alterna învățatul cu munca, astfel încât să nu rămân în urmă nici cu proiectele din online și să nu neglijez nici examenul de licență. Mă ridic din pat și fug la bucătărie să fac repede cafeaua, în timp ce răsfoiam prin materialele stufoase.
Într-un fel mă simțeam pregătit, dar acea senzație de gol în stomac nu mă lăsa să mă relaxez nici măcar pentru o clipă. Sunt încă în Reșița. Trenul spre București pleacă la ora 22:30. Urmează o călătorie de 10 ore (sau cel puțin asta scrie pe bilet – ținând cont că e vorba de CFR… nu știu la ce să mă aștept). Plec pentru a susține examenul de licență la Universitatea „Nicolae Titulescu”.
Primele zile în București, înainte de examen
Ne aflăm în luna iunie a acestui an, mai exact în data de 17. Este sâmbătă. Emoțiile sunt vizibile, lucru valabil și în ceea ce privește oboseala. Am avut parte de o grămadă de nopți nedormite pentru a învăța și, în același timp, să nu neglijez proiectele din online. Ajung în gară la ora 22 fix. Trenul nu sosește decât după aproape o jumătate de oră. Mă urc în el, iar după vreo 10 ore mă aflu în Gara de Nord. Surprinzător, dar de data aceasta a ajuns la timp (mă rog, aproape). Luăm metroul (eu alături de prietena mea și încă doi colegi), coborâm la Timpuri Noi, iar după câteva minute de mers pe jos ajungem la căminul unde urma să fim cazați. Nici nu mă instalez bine în cameră că adorm lemn vreo câteva ore.
Mă trezesc flămând (cum altfel). Îmi sun colegii și mergem să căutăm un loc unde să mâncăm. Ploua destul de tare, așa că trebuia să fie ceva aproape de cămin. Am poposit la Sare și Piper până la urmă (un restaurant cu specific italienesc). Mi-a plăcut mâncarea de aici, însă am fi apreciat dacă nu am fi așteptat atât de mult timp să fim serviți. În restul zilei foarte multe lucruri nu am mai făcut (în afară de învățat).
A doua zi, după o noapte în care am recuperat orele nedormite pe tren, am mai citit una alta, după care am hotărât să mergem să ne relaxăm puțin. De data aceasta am ales să mâncăm la The Old Red’s Jub Pub, unde de asemenea nu am avut nimic de obiectat în privința mâncării. Nu prea mai aveam foarte mult timp la dispoziție, așa că am luat-o la pas spre București Mall. Acum nu mai ploua ca în ziua precedentă. Ajunși înapoi la cămin, după câteva ore, ne-am apucat din nou de învățat – mai era doar foarte puțin timp până la examenul final.
Ziua de marți a sosit. Suntem în data de 20 iunie, dimineața foarte devreme. Mă îndrept spre sala de examen în pași mici, cu picioarele aproape tremurând. Intru înăuntru și aștept cu nerăbdare să văd grilele. Le citesc fugitiv, pentru a vedea cu ce am de-a face și trebuie să recunosc – emoțiile mi-au mai trecut. Eram aproape sigur că voi lua licența. Ies din sala de examen după mai bine de patru ore. Nu am mai dormit deloc în ziua respectivă.
La pas, seara, prin București
După ce am ieșit din sala de examen am mers direct la metrou și ne-am îndreptat spre Gara de Nord pentru a lua biletele spre Constanța. Atunci când ne-am întors, spre surprinderea noastră, rezultatele erau deja afișate. Nu pot descrie bucuria pe care am avut-o atunci când am văzut că am luat licența cu o medie destul de mare (8,57 mai exact). Am mai stat câteva ore în cămin, după care am plecat la plimbare prin București cu prietena mea și o colegă.
Traseul poate fi văzut mai jos:
Deși era ora 18 atunci când am plecat, era destul de cald afară, așa că nu ne-am grăbit foarte tare. Nici nu mai aveam motive să o facem ca în zilele trecute – aveam tot timpul de partea noastră. Am hotărât să mergem pe lângă Dâmbovița, să trecem prin dreptul Bibliotecii Naționale a României și în final să ajungem la Palatul Parlamentului.
Am stat puțin pe aici, după care am trecut pe lângă Parcul Izvor. De aici ne-am îndreptat spre Unirea Shopping Center (câtă fericire pe mine, mare „fan” al shopping-ului). De fapt am făcut asta deoarece cam toată seara colega noastră ne bătea la cap că voia cu ardoare să găsească un costum de baie care să îi placă. Ca un prieten bun ce sunt am tot evitat zonele cu multe magazine, dar până la urmă am „cedat” 🙂 .
Nu știu vouă, dar mie îmi plac al naibii de mult plimbările de seară. Parcă mă ajută să mă deconectez de la tot și să uit de stresul acumulat peste zi. Poate și de asta nu m-am prea grăbit să ajung înapoi la camera de cămin. Cu toate că trebuia, pentru că a doua zi de dimineață urma să luăm trenul spre Constanța. Dar despre asta în articolul următor.
